“Statul servil” – În această formă socială, o minoritate care controlează mijloacele de producție susține vasta majoritate a celor fara proprietate, chiar și pe cei pe care nu ii exploateaza, fiind posibilă astfel o orânduire stabilă, din care libertatea este însă eliminată. Aceasta este direcția în care ne îndreptăm astăzi. Capitalistii  mențin oamenii în viață prin exploatarea acestora în schimbul unui salariu, iar somerilor le asigură existența prin acordarea unor mici subvenții.

Comunismul: sistem instabil prin natura sa, dar practicabil prin menținerea sub presiune puternică a societății, deși, probabil, pentru o perioada relativ scurtă de timp. În cadrul acestui sistem, mijloacele de producție sunt controlate de către funcționarii statului, care sunt stăpânii tuturor lucrătorilor (aflați în condiția de sclavi ai statului), iar bogăția produsă este distribuită după cum hotărăsc aceștia, către familii sau, în cazul în care se încearcă abolirea familiei, către indivizii care alcătuiesc comunitatea.

Mai există o a treia formă socială, singura în care bunăstarea și securitatea pot coexista cu libertatea, fiind vorba despre o societate în care proprietatea este amplu distribuită, iar numărul de familii care dețin in mod individual și controlează mijloacele de producție este suficient de mare pentru a determina caracterul general al întregii societăți; aceasta  nu va mai fi nici capitalistă, nici comunistă, ci o societate de proprietari. Astfel, dacă înțelegem că libertatea economică este un bun necesar, obiectivul nostru trebuie să fie acela de a restaura proprietatea. Trebuie să aplicăm reformele politice și economice care să înlesnească distribuirea proprietății pe scară cât mai largă, astfel încât cei care dețin mijloacele de producție necesare (pământ, capital sau ambele) să existe într-o proporție însemnată pentru a putea determina forma societății.

Libertatea economică poate fi un lucru necesar atâta timp cât răspunde unor nevoi ale naturii umane. O facultate specifică omului este liberul arbitru. Faptele  omului au valoare morală pentru el daca actioneaza din propria sa inițiativă, nu dacă sunt făcute din constrângere. Prin urmare, folosirea facultății de a alege ține de demnitatea umană. Un om privat de libertatea de a alege își pierde calitatea de om și toți avem o reacție de aversiune când suntem supuși pe nedrept unei constrângeri sau subjugări de către altcineva, care nu prin autoritate, ci prin puterea coerciției ne supune bunului său plac. Nu putem face un lucru bun sau rău dacă nu îl facem în mod liber. Dacă admitem ideea că binele este un lucru necesar într-o societate, acesta trebuie să aibă la bază libertatea.

Pe lângă aceasta, libertatea economică este un lucru necesar întrucât manifestările omului, dorințele și facultățile sale creative sunt variate. Însă el nu și le poate valorifica în mod eficient decât dacă dispune de libertate economică. Lipsite de libertate economică, unitatile de baza ale societății, reprezentate de familie și, într-un anumit grad, de individ, nu mai au  puterea de a exprima acea diversitate care este  viața insasi. În absența libertății economice, în orice societate umană va predomina o uniformitate searbădă și monotonă, cu atât mai apăsătoare și sufocantă cu cât existența libertății este mai restrânsă.

Recent a fost răspândită ideea că libertatea economică poate exista în afara instituției proprietății, întrucât, într-un sistem comunist, oamenii dețin proprietatea în mod colectiv. Ei dispun de propria viață, dar într-un mod indirect și prin delegați. Acest argument fals provine din teoria parlamentară perimată, din concepția greșită – care a indus în eroare trei generații ale Europei, de la Revolutia Franceză până în zilele noastre -, potrivit căreia acțiunea colectivă (corporate action) poate fi echivalată cu acțiunea individuală. Oamenii se referă la așa-numiții “reprezentanți” ca fiind persoanele pe care ei le-au “ales”. În realitate, o astfel de acțiune colectivă permanentă bazată pe delegare nu este cu putință. (…) voința masei de oameni poate fi exprimată pentru un scurt timp prin delegare. Un număr de oameni care votează, sub impulsul unor emoții puternice, asupra unei anumite chestiuni precise le poate cere unor reprezentanti ai lor să le  exprime dorintele; dar nenumăratele acte de alegere și expresie care alcătuiesc viața umană nu se pot manifesta printr-un sistem de delegare. Chiar în sfera acțiunii politice, sistemul de delegare distruge libertatea. Parlamentele s-au dovedit pretutindeni incompatibile cu democrația, fiindcă acestea nu reprezintă oamenii. Sunt oligarhii, care sunt corupte fiindcă pretind în mod fals că reflectă voința unei națiuni. În realitate, nu pot fi decât o clică de politicieni abili. Desigur, situația este diferită în cazul în care aceștia provin dintr-o clasă aristocratică pe care comunitatea o respectă. (…)

Niciun om nu se poate raporta la proprietatea publică așa cum se raportează la ceva ce îi aparține. Nimeni nu va trata proprietatea publică cu aceeași grijă sau afecțiune ca în cazul unui lucru aflat în posesia sa. Omul nu se poate exprima deplin pe sine prin folosirea unor lucruri care nu-i aparțin, ci sunt deținute în comun cu alți oameni.

Socialismul și capitalismul sunt produse ingemanate ale aceleiași false filozofii.

Doar în cazul existenței proprietații larg distribuite, unitatile de baza ale societății au puterea de a reacționa împotriva statului. Doar în baza ei se poate dezvolta o opinie publică. Numai atunci când toate celulele sunt sănătoase întregul organism poate să se dezvolte. Astfel, sarcina noastră este aceea de a restabili libertatea economică prin restaurarea singurei instituții care o poate garanta, instituția proprietății. Obiectivul nostru este de a înțelege cum vom putea restaura proprietatea ca instituție generală, așa cum exista aceasta nu cu mult timp în urmă. (An Essay on the Restoration of Property, 1936)

Spre deosebire de statul servil și de statul comunist, statul proprietarilor nu propune o soluție ideală. Nu are ca scop instaurarea vreunei ordini perfecte. Sistemul trebuie să ramână incomplet, iar aceasta este cea mai bună dovadă că străduința de a întemeia o societate a proprietarilor este una umană, consonantă naturii umane. Pentru realizarea statului servil trebuie urmați anumiți pași care vor conduce repede spre ordinea ideală avută în vedere: o societate în care este asigurată întreținerea tuturor oamenilor, a puținilor capitaliști și masei de proletari – ultimii trăind din salariu sau din subvenții în cazul în care nu pot munci. Același lucru se întâmplă în cazul statului comunist: o societate în care tuturor oamenilor li se asigură supraviețuirea ca sclavi ai guvernului. O formulă simplă și aplicarea ei exactă vor conduce, în fiecare caz, spre societatea ideală așa cum a fost ea concepută.

Caracteristica principală a unei astfel de ordini sociale (statul servil) este lipsa libertății: masa subordonată nu are experiența libertății economice. Clasa stăpânitoare conduce și este singura liberă: oamenii din societate gândesc și acționează ca lucrători salariați. Masele sunt astfel menținute în viață, copii beneficiază de subventii pentru educație, iar bolnavii, bătrânii, văduvii și invalizii primesc, de asemenea, subvenții. În curând niciun om nu va mai suferi de foame, frig sau lipsă de resurse materiale necesare traiului, pe măsură ce tipul de societate în care trăiesc va ajunge la o dezvoltare deplină. Însă în această orânduire oamenii sunt mereu la cheremul stăpânilor lor. În sistemul comunist, lucrurile sunt chiar mai simple. Faptul de a deține o proprietate devine infracțiune, dreptul unei familii sau a unui individ de a folosi din acumulările sale este anulat, împreună cu drepturile de moștenire, iar toate bunurile comunității pot fi distribuite tuturor. Libertatea economică este complet anihilată prin acțiunea unui număr foarte mic de legi simple, dar absolut coercitive.

O descriere succintă foarte bună a modului de funcționare a celor două sisteme a fost realizată in trecut de regretatul domn Orage (Alfred Richard Orage (1873–1934), gânditor social și jurnalist englez, unul dintre principalii exponenți ai doctrinei Breslelor Naționale), într-un articol apărut acum 20-30 de ani în publicația “The New Age”:

Să ne imaginăm că o mașină este capabilă să producă toate cele necesare unei societăți. Și că această mașină (și forțele naturale) sunt controlate de un singur om. Acesta este capitalistul, într-un sistem capitalist industrial ideal. Capitalistul va angaja în industrie un număr de oameni suficient de mare pentru a pune în funcțiune mașina și a produce bunurile necesare. Mulți alți oameni vor fi angajați nu direct în productia de bogăție, ci pentru a lucra pentru propria sa desfătare: aceștia vor picta, vor scrie cărți, vor juca piese de teatru pentru el și așa mai departe. Restul oamenilor vor fi șomeri. Dar întrucât societatea nu va fi niciodată stabilă dacă aceștia vor fi condamnați la moarte prin înfometare, vor apărea legi care vor impune prin taxe ca o parte suficientă din producția mașinii sa fie alocată asigurării existenței oamenilor fără lucru, iar pentru susținerea acestora vor pleda și organizații voluntare care vor fi înființate în acest scop. Șomerii nu vor avea nicio putere în a stabili cât vor primi pentru a putea supraviețui, fiindcă nu sunt proprietari. Resursele necesare subzistenței le vor fi distribuite cu zgârcenie fără ca ei să aibă puterea de a decide ceva în această privință. Acest sistem este caracteristic statului servil. Sau să ne închipuim că mașina și forțele materiale care vor fi utilizate sunt controlate nu de un singur posesor, capitalistul, ci de funcționarii statului, care vor angaja oamenii sau vor distribui fiecăruia după bunul lor plac din producția mașinii. Acest tip de orânduire este specifică statului comunist.

Însă statul proprietarilor, orânduirea socială de care s-au bucurat strămoșii noștri, în care proprietatea este larg răspândită, nu admite o asemenea reducție și nici o astfel de perfecțiune mecanică, fiindcă este o ordine umană. Fiind o instituție personală și umană, potrivită naturii umane, caracteristica de bază a sa va trebui să fie mereu diversitatea. Nu există niciun avantaj moral sau social în distribuirea exactă a pământului și capitalului, iar distribuirea lor universală nu este cu putință. Pentru a asigura bunul mers al societății va fi suficient ca, prin aplicarea reformei de restaurare a proprietății, un număr îndeajuns de mare de familii să ajungă posesoare de proprietate astfel încât să determine forma pe care o va avea statul. Așa cum astăzi lucrătorii salariați, toate tipurile de proletari, imprimă societății o notă caracteristic proletară. Proletarii de astăzi diferă între ei în funcție de gradul de deposedare, unii posedă doar hainele de pe ei, alții puțină mobilă, alții dețin în plus un număr insuficient de bunuri – câteva acțiuni, o casă ipotecată – dar caracterul pe care îl imprimă societății in ansamblu este acela al unui stat de lucrători-salariați care se va transforma în curând într-un stat servil.

Dar dacă statul servil spre care ne îndreptăm acum poate ajunge la o dezvoltare completă, un stat al proprietarilor (sau distributist) nu poate și nu ar trebui să fie o orânduire perfectă; pentru că, prin natura sa, nu poate funcționa în mod mecanic. Mulți oameni vor fi relativ săraci, iar unii relativ bogați. Va exista probabil și un număr de oameni lipsiți de proprietate. Dar proprietatea și libertatea economică – ce decurge din ea – vor ajunge să constituie nota specifică a societății în ansamblu.

A doua condiție care trebuie îndeplinită pentru restaurarea proprietății, aceea că nu putem face nimic dacă nu există o mentalitate favorabilă realizării acestei reforme, pare a descuraja orice efort în acest sens. Societatea actuală din Anglia a uitat în mare măsură ce este proprietatea. Oamenii gândesc în termenii impuși de orânduirea actuală: ei sunt angajați, salariați [nu proprietari]. Când vorbesc despre proprietate, ei înțeleg prin acest termen o proprietate mare aflată în mâinile câtorva oameni. Dacă mai există sau nu un interes pentru libertatea economică (adică pentru proprietate) destul de mare pentru a produce schimbarea, faptele vor decide. Însă creșterea veniturilor, și nu proprietatea, este obiectivul majorității oamenilor. Dacă cei mai mulți oameni ar fi aspirat să aibă proprietate, s-ar fi declanșat de mult un protest care ar fi avut sorți de izbândă împotriva sistemului de sclavie salarială.

(…) Lucrul de care trebuie să ne ferim este aplicarea în mod mecanic a unei reforme. Prin natura sa, proprietatea reprezintă un produs al straduinței omului. Putem ajuta ca năzuința omului de a deveni proprietar să se împlinească, dar nu o putem crea. Nu putem crea proprietari prin simplul fapt de a le acorda oamenilor lucruri pe care să le posede. …

Trebuie să existe anumite metode oficiale care să favorizeze distribuirea micii proprietăți așa cum există astăzi metode oficiale care permit marilor posesori să distrugă și să stăvilească răspândirea acesteia. (…) Capitalismul a antrenat toate puterile statului în acțiunea de reinstaurare a unei condiții de sclavie; nu putem reacționa împotriva acestei condiții dacă nu ne folosim de aceleași metode (prin care să determinăm statul să își antreneze toate puterile în scopul restaurării proprietății). (An Essay on the Restoration of Property, 1936)



Traducere: Irina Bazon

Postat si pe grupul de Facebook al Ligii Distributiste.

 

Tags: , , , ,